Large Image

DoR #18 • Iarnă 2014/2015

DoR #18 − număr aniversar la 5 ani de DoR

DoR #18 marchează 5 ani de revistă. Este un moment de bilanț, în care se împlinesc și 25 de ani de la Revoluție, iar România schimbă cel mai longeviv președinte din istoria post-comunistă.

Aceste aniversări ne-au determinat să provocăm câțiva dintre artiștii noștri preferați să‑și aleagă oricare dintre aceste teme și să le reprezinte vizual.

Autorii copertelor sunt: Dan PerjovschiLea Rasovszky, Alex Gâlmeanu și Mircea Cantor.

A cincea copertă, de Raymond Bobar, este destinată exclusiv abonaților. Ca s-o adaugi la colecție, alege un abonament pentru 2015 de aici.

Citești în DoR #18: actualizări ale câtorva dintre textele publicate în 5 ani, retrospectivele carierelor lui Traian Băsescu și Elena Udrea, cel mai melonostalgic BD care se petrece pe planeta Dor, povestea unui fotbalist celebru care-și încheie cariera înainte de a-și fi atins potențialul (Adrian Mutu) și a unui fotbalist necunoscut care n-apucă să o înceapă, un pictorial despre cum au decurs alegerile din 2014.

Identitatea este tema numărului: ne uităm înapoi în istoria revistei, în istoria recentă a României și legăm cât mai multe fire între ele. O facem ca să înțelegem cine suntem, dar și în speranța că beculețele care se vor aprinde ne vor indica ceva arăta ceva din ce urmează.

S-ar putea să-ți mai placă: